TRUFE DE POST

 Trufe de post. Bomboane vegane. Oricum am vrea sa le spunem, aceste dulcegarii sunt solutia perfecta pentru vegetarieni. Sau pentru cei cu intoleranta la gluten. Chiar si pentru diabetici, daca renuntati la mierea din compozitie. Dar noi, iubitorii de dulciuri sub toate formele, de ce nu ne-am bucura de aceste trufe de post? Ne bucuram, cum sa nu, mai ales ca se fac asa de repede si foarte usor…N-aveti nevoie de foc. Nici de cursuri de cofetar, nici macar de vreo experienta in ale bucatariei.  Pur si simplu va trebuie un blender, sau un mixer vertical, eventual un cantar, dar chiar si daca aproximati cantitatile tot o sa iasa ceva bun…
Servings: 4 yield(s)
Prep Time: 15 mins
Ingredients
  • 150 g miez de seminte (de floarea soarelui, crude, nesarate)
  • 150 g curmale (fara samburi)
  • 50 g cacao
  • 2 linguri miere
  • 1 jumatate de fiola esenta de vanilie
  • 1 varf de cutit sare
Instructions
  1. Primul pas este sa inmuiem curmalele. Prin urmare, clocotim o cana de apa (200-250 ml) si o turnam peste curmale, astfel incat sa fie acoperite de apa. Asteptam zece minute sa se hidrateze fructele.
  2. Ca sa nu pierdem timpul, punem in vasul blenderului restul de ingrediente. Adica semintele crude de floarea soarelui, mierea, cacao, sare si vanilie.
  3. Odata moi, scoatem curmalele din apa, le stoarcem cu mana si le adaugam si pe ele in blender. Mixam la viteza mare, cam 2-3 minute, pana obtinem o pasta destul de groasa si de omogena. Semintele nu se vor zdrobi 100%, s-ar putea sa mai ramana mici bucatele crocante, dar asta e tot farmecul!
  4. Modelam bilute de marimea dorita, pe care le dam prin cacao, sau susan, sau nuca de cocos etc. Dupa preferinta, le putem pune la mijloc cate o migdala intreaga, sau o aluna, sau o visina din visinata, de ce nu…
Recipe Notes

Simplu ca buna ziua. Sa aveti pofta!