PRĂJITURA PINGUIN

1757 Views
Yields: 48 Servings Difficulty: Difficult Prep Time: 1 Hr Cook Time: 20 Mins Total Time: 1 Hr 20 Mins

Prăjitura pinguin este varianta de casă a cunoscutului desert pentru copii, Kinder pingui. Prin urmare nu poate fi decât o minunăție de dulcegărie! Blat de cacao, cremă de frișcă aromată cu miere, glazură de ciocolată. Tot ce poate fi mai bun, mai apetisant și mai iubit într-o singură înghițitură. Mmmmm, perfect…

Necesită destul de mult timp pentru a o prepara. Are nevoie de timp pentru întărirea cremei, pentru întărirea glazurii intermediare etc. Așa că cele 80 de minute timp total, reprezintă timpul efectiv de lucru. Fără cel de așteptare și răcire.

Cantitățile sunt pentru o tavă mare de prăjitură. În funcție de cât de mari (sau mici) tăiați porțiile, poate satisface o mulțime de pofticioși. Se pot obține chiar și 64 de bucăți. Pentru porționare aveți nevoie de un cuțit cu lama subțire și foarte bine ascuțit.

Rețeta de blat conține praf de copt. Mie mi s-a întâmplat o dată să uit să-l pun. Surpriza a fost că la final prăjitura a ieșit mult mai bine. Mult mai apropiată de original ca aspect și consistență. Așa că de atunci, eu o fac fără praf de copt. Rămâne deci la latitudinea voastră ce variantă preferați. Fotografiile sunt de la varianta cu praf de copt.

Ingredients

0/22 Ingredients
Adjust Servings
    Ingrediente pentru blat
  • Ingrediente pentru cremă
  • Ingrediente pentru glazura 1
  • Ingrediente pentru glazura 2

Instructions

0/10 Instructions
  • Pentru blat, începem prin a pune cele 8 ouă într-un bol încăpător, împreună cu sarea și zahărul. Cu mixerul electric (sau cu robotul de bucătărie) la viteză mare, batem ouăle până când obținem o spumă densă, consistentă, mult mai deschisă la culoare și aproape triplă ca volum. Aprindem cuptorul la 180 de grade, deci la foc mediu. fără ventilație. Punem hârtie de copt în 2 tăvi de aragaz. Avem nevoie de 2 blaturi. Dacă nu aveți 2 tăvi, coaceți câte jumătate de compoziție, pe rând. DACĂ FACEȚI JUMĂTATE DE REȚETĂ, COACEȚI UN SINGUR BLAT, PE CARE ÎL TĂIAȚI ÎN DOUĂ BUCĂȚI EGALE.
  • Cernem făina într-un alt bol, împreună cu praful de copt (dacă folosiți) și cele 4 linguri de cacao. Amestecăm și grișul.
  • Turnăm laptele și uleiul în spuma de ouă, încet, pe marginea vasului și amestecăm ușor. Adăugăm amestecul uscat și amestecăm încet, cu telul, având grijă să nu se desumfle spuma.
  • Turnăm câte o jumătate de compoziție în cele două tăvi. Întindem, nivelăm, introducem la cuptor și coacem cam 15-20 de minute, până se desprinde de margini. După ce scoatem blaturile de la cuptor, le mai lăsăm 5 minute în tavă, apoi le scoatem pe un fund de lemn, sau pe un grătar, ca să se răcească.
  • În acest răstimp ne ocupăm de cremă. Mai întâi punem foile de gelatină în apă rece (cât să le acopere), ca să se hidrateze. Batem frișca cu mixerul electric la viteză medie, până crește în volum și începe să se întărească. Apoi, cu ajutorul unui tel, încorporăm mierea și vanilia. Înfierbântăm cele 3 linguri de lapte într-o crăticioară, pe foc mic. Scoatem gelatina din apă, o stoarcem în mâini și o punem în laptele fierbinte. Se va dizolva aproape instantaneu. Punem 3 linguri de frișcă peste gelatină și o amestecăm bine. Facem asta ca să aducem gelatina la aproximativ aceeași temperatură cu frișca, altfel va face cocoloașe. Turnăm gelatina astfel temperată peste restul de frișcă, amestecăm cu telul, încet, până la omogenizare. Lăsăm crema deoparte, cam 30 de minute, ca să se întărească. Nu o punem la frigider, pentru că s-ar întări prea mult și nu s-ar mai întinde bine. În ceea ce privește gelatina, eu o prefer pe cea sub formă de foi. Dacă folosiți gelatina obișnuită, praf, o amestecați cu cele 3 linguri de lapte rece, o lăsați 10 minute ca să se umfle, apoi o încălziți pe foc mic, până se lichefiază. DIn acest punct procedați cum am descris mai sus.
  • Între timp s-au răcit și blaturile. Începem să montăm prăjitura. Pe primul blat întindem jumătate din cantitatea de cremă de frișcă. Introducem tava la frigider, ca să se întărească crema. Asta ne dă timp să pregătim glazura 1, adică stratul de ciocolată din mijloc. Într-o crăticioară, pe foc foarte mic, punem untul și ciocolata ruptă bucățele. Amestecăm continuu, pentru 2-3 minute, până se topește untul și cea mai mare parte din ciocolată. Luăm de pe foc și continuăm să amestecăm până la omogenizare.
  • Scoatem tava din frigider. Turnăm glazura caldă de ciocolată peste cremă și o întindem cu lama unui cuțit lat, ca să acopere întreaga suprafață. Dăm din nou la frigider, ca să se întărească glazura, cam 15 minute.
  • După ce s-a întărit glazura intermediară, scoatem tava de la rece și punem cealaltă jumătate de cremă peste glazură. Întindem bine crema, cât putem de uniform, și până la margini. Așezăm al doilea blat peste cremă. Dăm din nou la rece, până pregătim glazura 2.
  • Putem folosi același vas de la prima glazură. Punem în el ciocolata ruptă bucățele, plus restul de ingrediente (unt, ulei, apă, zahăr pudră). Așezăm vasul pe foc mic, amestecând continuu, până la omogenizare. Asta durează 3-4 minute. Scoatem tava din frigider și turnăm glazura caldă peste blat, nivelăm și, ghiciți, exact!, dăm la frigider pentru ultima oară,
  • înainte să o putem tăia și devora... Cine mai are nevoie de cuvinte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *