PRAJITURA CU PRUNE

 Astazi este, oficial, prima zi de toamna. Nori, racoare, deci avem conditii optime pentru ceva bucatareala. Si pentru ca toamna e cel mai darnic anotimp, pietele sunt pline de fructe. Asa ca m-am gandit sa pregatesc o prajitura cu prune. Dupa cum bine cunoasteti situatia, eu va trebui sa “sacrific” jumatate din ea si sa inlocuiesc prunele cu zmeura, ca sa manance si mofturosul familiei. In rest, reteta e simpla și de efect.
Servings: 20 yield(s)
Prep Time: 15 mins
Cook Time: 45 mins
Total Time: 60 mins
Ingredients
  • 3 ouă
  • 170 g zahăr
  • 250 g ricotta
  • 200 g smântână obișnuită
  • 100 g nuci măcinate
  • 4 linguri ulei
  • 200 g făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 lingurita esență de vanilie
  • 500 g prune (tăiate sferturi)
  • 2 linguri gem de caise, pentru glazurat (opțional)
  • 1 vârf de cuțit sare
Instructions
  1. Mai intai pregatesc prunele. Le spal, scot samburii si le tai in sferturi. Le las deoparte pana cand le vine randul. Aprind cuptorul la 180 de grade, adica la foc potrivit. Tapetez cu hartie de copt o tava dreptunghiulara, cu pereti inalti, de 23/33 cm. Sa incepem si cu prajitura, zic. Intr-un bol mare sparg cele 3 oua. Adaug sarea si le bat cu un tel, cam un minut. Pun apoi, pe rand, zaharul,
  2. uleiul, smantana, amestecand cu telul dupa fiecare ingredient, doar pana se incorporeaza.
  3. Adaug nucile macinate, vanilia,
  4. ricotta. Omogenizez. La sfarsit pun faina si praful de copt, amestec din nou, foarte putin, doar cat sa nu am cocoloase de faina.
  5. Torn compozitia in tava, o nivelez, apoi asez deasupra prunele taiate, pe jumatatea “dedicata” lor, iar pe cealalta jumatate zmeura.
  6. Introduc tava la cuptor, pentru 40-50 de minute, pana se rumeneste, iar o scobitoare introdusa la mijloc iese curata. Incalzesc gemul de caise intr-o craticioara, cat sa devina fluid, fara sa-l clocotesc. Cu ajutorul unei pensule de patiserie, ung prajitura calda cu gemul, tot cald, ca sa-i dau luciu. Puteti sari peste etapa asta si sa o pudrati cu zahar.
  7. O las sa se raceasca, inainte sa o tai. Sper sa va placa!