COASTE DE PORC CU SOS BARBEQUE

Fie că recunoaștem sau nu, tuturor ne place să ronțăim o costiță (sau o aripioară de pui) bine rumenită. Făcută la grătar sau în cuptor. În stil tradițional românesc, cu sare piper, usturoi, sau aromate în stil american. Dulci și lipicioase, la fel ca și coastele cu sos barbeque pe care vi le împărtășesc aici. Condimentele propuse de mine sunt doar o sugestie. Le puteți schimba cu ceea ce vă place vouă. Baza sosului o constituie ketchup-ul, plus miere ( zahăr) si oțet. Pornind de aici, puteți să vă lăsați imaginația să preia ”controlul”.
Servings: 4 yield(s)
Prep Time: 10 mins
Cook Time: 90 mins
Total Time: 100 mins
Ingredients
  • 1 kg coaste de porc
  • 1 ceapă de mărime medie
  • 6 linguri ketchup (dulce sau iute, după preferință)
  • 2 linguri sos de soia
  • 2 linguri oțet balsamic
  • 1 lingură miere
  • 1 lingură zahăr
  • 2 căței de usturoi, pisați
  • 1 linguriță cimbru
  • 1 linguriță coriandru măcinat
  • 1 jumătate de linguriță chimen măcinat
  • 1 sfert de linguriță sare (sosul de soia e sărat și el)
  • 1 sfert de linguriță paprika afumată (opțional)
  • 1 sfert de linguriță piper
  • 2 linguri ulei de măsline
Instructions
  1. Punem coastele de porc într-o oală de 5 litri și turnăm apă rece cât să le acopere. Asta înseamnă cam 3 litri de apă. Adăugăm ceapa întreagă, plus o lingură de sare. Așezăm oala pe foc mediu. Adunăm cu o spumieră și aruncăm spuma care se formează la începutul procesului de fierbere. Lăsăm apoi să fiarbă la foc mic aproximativ o oră, până când se înmoaie carnea.
  2. Între timp pregătim sosul barbeque. Barbeque înseamnă, practic, grătar. Vom încerca deci să-i dăm sosului nostru o aromă de grătar pe jar. Amestecăm toate ingredientele cu o lingură. Gata sosul.
  3. Aprindem cuptorul la 190-200 grade, deci la foc mediu spre mare. Scoatem cu grijă coastele din apa în care au fiert, de preferat cu un clește de bucătărie. Le așezăm în tava de la aragaz, pe hârtie de copt. Le ungem bine cu sos, cu ajutorul unei pensule. Introducem tava la cuptor cam 10-15 minute. Scoatem tava, întoarcem coastele cu cleștele, le ungem și pe partea cealaltă cu sos. Mai dăm la cuptor încă 10-15 minute, până se rumenesc foarte bine.
  4. Noi le mâncăm cu cartofi prajiți. Să ne fie de bine!